Judeţul
Botoşani este situat în colţul de nord-est al
ţării, la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova,
ceilalţi vecini fiind judeţele Iaşi la sud şi Suceava la
vest. În judeţ se află cea mai nordică localitate a
ţării ( Horodiştea - 48gr.15min.06sec.
latitudine nordică ). Municipiul Botoşani este principalul oraş
si centrul administrativ al judeţului. Atât judeţul cât şi
municipiul sunt menţionate pentru prima dată in documente istorice
începând cu anul 1439. Cu toate acestea, municipiul Botoşani este mult mai
vechi decât înregistrarea din aceste documente. Situarea pe drumurile
comerţului de tranzit din Moldova medievală ce legau marile centre
comerciale europene a făcut ca oraşul Botoşani sa fie numit
centrul administrativ al judeţului încă din anul 1741, fiind şi
o importantă piată de schimb pentru
comerţul cu animale şi produse agricole. Numeroase organizări
teritoriale au făcut ca suprafaţa judeţului să sufere
modificări. Suprafaţa totală a judeţului a fost in 1938 de
4062 kmp, dar s-a extins până la 4986 kmp in 1996, menţinându-se aceeaşi şi în
anul 2000, ceea ce reprezintă 2‚1% din teritoriul
naţional. Există o reţea densă de ape. Lacurile si apele
curgătoare cuprind 138‚3 kmp
din suprafaţa judeţului ( 2‚8 % ). Principalele ape
curgătoare sunt : Prutul, Siretul, Jijia, Başeu, iar cele mai
mari iazuri sunt cele de la Negreni şi
Suliţa cunoscute si ca importante centre piscicole. Cea mai mare acumulare
de ape se află pe râul Prut, la graniţa judeţului cu Republica
Moldova - lacul de acumulare de la Stânca, comuna Ştefanesti,
cu o capacitate de 1,4 miliarde metri cubi si o
suprafaţă ocupată de 5900 ha ( la nivel normal). Scopul acestei
acumulări este prevenirea inundaţiilor, irigarea terenurilor agricole
si alimentarea cu apă potabilă a localităţilor din
zonă. Această acoperire de ape situează judeţul
Botoşani pe locul al 16-lea între judeţele României ca proporţie
de apă faţă de uscat. Clima se caracterizează prin ierni
friguroase si veri călduroase si secetoase. În perioada 1996-2000,
temperatura aerului a oscilat între -27‚7 grade Celsius
( 29.11.1996 ) şi +38‚6 grade Celsius
( 22.08.2000 ) . În acelaşi interval de timp cele mai puţine
precipitaţii s-au înregistrat în 2000( 454‚9 mm/mp ), iar cele mai multe in anul 1998 ( 823‚7
mm/mp ).
Compoziţia geologică a fost
influienţată de această acoperire intensă cu ape de-a
lungul secolelor. De exemplu, judeţul Botoşani este bogat in
zăcăminte de argilă, betonită si posedă depozite de
tufă calcaroasă, formată de izvoarele bogate în piatră de
var( oxid de calciu ). Pe valea râului Prut se
află formaţiuni de roci de piatră de var . Alte argile si marne
sunt răspândite pe arie întinsă a judeţului. Există de
asemenea importante zăcăminte de turbă ( zona Dersca ). Surse geologice ale judeţului Botoşani
cuprind nisipuri de înaltă calitate si depozite de piatră de var,
andezite si sulf. Judeţul este, de asemenea, cunoscut pentru parcurile si
pădurile sale, în special in jurul municipiului Botoşani. Există
păduri in apropierea oraşului iar in zona localitătiiTudora se află o rezervaţie de arbori de
tisa. Cu toate acestea, numai 11‚5 % din teritoriul său
este acoperit cu păduri si vegetaţie forestieră.